Exponate de maximafilie

sâmbătă, 20 iunie 2020

Mihail Kogălniceanu


Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 20 iunie 1891, Paris), a fost scriitor, jurnalist, memorialist, diplomat și om politic. S-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literară Română (1866), devenită în 1867 Societatea Academică Română, al cărei preşedinte a fost între 1887-1890. A colaborat îndeaproape cu Alexandru Ioan Cuza, a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, titular la Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe. Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanţi demnitari ai generaţiei sale. Discursul său din 9 mai 1877 din fața Parlamentului a arătat că guvernul român consideră că țara a renunțat la suzeranitatea otomană. Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti.
A murit la Paris, la 20 iunie 1891, în timpul unei operații. Trupul neînsuflețit al lui Mihail Kogălniceanu a ajuns în țară la 1 iulie, ora 10,45 și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Cărți poștale maxime


- Carte poștală ilustrată (CPI) editată de Muzeul de Istorie al R.S.R.
- Marca poștală (MP): ,Valoarea nominală (VN) 1 leu din emisiunea „Aniversări, comemorări, personalități”, 10.12.1991, lista de prețuri (LP) 1270.
- Obliterare (OBL): Ștampilă omagială „9 Mai 1877/ ZIUA INDEPENDENȚEI DE STAT A ROMÂNIEI”, 09.05.93, București 45


- CPI realizare personală, tipărită la FullColor, București
- MP: „Mihail Kogălniceanu, 200 de ani de la naştere”, VN 8 lei, 06.09.2017, LP 2159
- OBL: Ștampila prima zi, 06.09.2017


- CPI realizare personală, tipărită la FullColor, București
- MP: „Mihail Kogălniceanu, 200 de ani de la naştere”, VN 8 lei, 06.09.2017, LP 2159
- OBL: Ștampila de zi, 01.07.2019, București 37





Să auzim de bine!
Alex M


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu