“25 octombrie constituie
amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua cînd armata română şi-a
îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor
neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele noastre
ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte ARMATA şi pe cei care au fost sau sînt în
slujba ei. Astăzi, umilită şi victimă a unui sistem politic ticăloşit, prea
puţin recunoscător cu adevăratele simboluri naţionale, ARMATA ROMÂNĂ se poate
mîndri că a tîrît România în NATO, organizaţie militară alături de care luptă,
în prezent - anul viitor se împlinesc 10 ani! - în Afganistan, în cele mai periculoase
provincii. ARMATA ROMÂNĂ a făcut onoare TRICOLORULUI şi în Iraq, Kosovo,
Somalia, Angola”. Pentru sursă daţi clic aici.
În fiecare an, la 25
octombrie, se sărbătorește Ziua Armatei Române, prin care se aniversează eliberarea
Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia şi administraţia hortysto-fascistă. În anul 1951 s-a stabilit,
pentru prima oară în istoria Armatei Române, o zi anume pentru această instituţie. Prin Decretul Nr. 125 din 20 iulie 1951, data de 2 octombrie a devenit
“Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”. Motivul
acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase
organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români. În vara anului 1958 trupele
sovietice s-au retras din România. Un an mai târziu, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959 (clic aici pentru
a vizualiza documentul), s-a stabilit ca "Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române"
să fie data de 25 octombrie, când se aniversează eliberarea Transilvaniei de
Nord de sub ocupaţia şi administraţia hortysto-fascistă (25 octombrie 1944). La ofensiva pentru eliberarea
părţii de nord- vest a ţării a participat Armata a 4-a română, în cooperare cu
forţele aliate sovietice, în cadrul Operaţiei Debreţin”,
concepută de Înaltul Comandament sovietic. Acţiunile militare s-au desfăşurat
în trei faze:
- Prima fază (9-13 octombrie
1944) - operaţia ofensivă a Armatei a 4-a române în Podişul Transilvaniei şi
eliberare Clujului.
- Faza a doua (14-20
octombrie) - acţiunile ofensive pentru zdrobirea forţelor inamice din “Poarta Someşului”.
- Ultima fază (21-25
octombrie) - luptele pentru eliberarea zonei Satu Mare – Carei. Atacul pentru
eliberarea oraşului Carei a început în seara zilei de 24 octombrie şi, la
căderea nopţii, ostaşii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în oraş unde au
angajat lupte de stradă, iar în dimineaţa zilei de 25 octombrie localitatea era eliberată.
Ilustrată maximă "Ziua Armatei Române 1990". Concordanţă triplă de subiect |
Ilustrată maximă "Ziua Armatei Române 1990"-verso |
Iată mai jos o ştampilă ocazională ce va fi aplicată astăzi la Oficiul Poştal Bistriţa 1.
Tot astăzi este ziua de naştere a Regelui Mihai.
Mihai I de
Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 25 octombrie
1921 la Sinaia şi este fiul legitim al Regelui Carol al II-lea şi al
Reginei-mamă Elena. Totodată, este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii
Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice în
viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Mihai a devenit pentru prima
dată Rege al României în 1927, după moartea bunicului său Regele Ferdinand I,
întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în
străinătate. Regele-copil a fost tutelat de o regență condusă de unchiul său, prințul
Nicolae al României. Treptat, această instituţie
şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele
existente între formaţiunile politice şi s-a întors, inopinat și ilegal, în iunie 1930. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc
de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. La 6 septembrie 1940, Carol
al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice
și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul
național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea
nici o putere reală de decizie. Când mersul războiului s-a
schimbat și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a
hotărât, la 23 august 1944, trecerea României in tabăra aliaţilor săi
tradiţionali, arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Pe 30 decembrie 1947 regele a
abdicat, în aceeași zi fiind proclamată republica populară. Există mai multe relatări asupra motivelor abdicării
lui Mihai, de la negociere la ameninţare cu arma. În ianuarie 1948 a plecat în exil. După 50 de ani,
lui Mihai i s-a redat cetăţenia română şi i s-a permis să revină definitv în
ţară.
Ilustrată maximă "Regele Mihai". Concordanţă triplă de imagine |
Timbrul folosit este valoarea de 2,50 lei din emisiunea "140 de ani de la Fondarea
Dinastiei Regale Române...", 08.05.2006, L.P. 1719. Obliterarea s-a făcut cu ştampila ocazională având textul "Salonul Filatelic Bucureşti 2011/Mihai I al României la 90 de ani /25.10.2011 / 014590 Bucureşti 13". Elementele grafice ale ştampilei sunt portretele regelui Mihai din tinereţe şi cel din 2011, sigla A.F.B. şi emblema Poştei Române.
Ilustrată maximă "Regele Mihai"-verso. |
Acum, pot să postez doar o imagine difuzată de agenţiile de presă.
Probabil că voi fi în măsură să realizez şi două-trei ilustrate maxime pe care le voi posta cât mai curând.
UPDATE
Iată imaginile timbrelor şi coliţelor din seria "Istoria regalităţii-Mihai I" care, aşa cum spuneam, a apărut la 25 octombrie 2014.
Coliţa nedantelată a fost cumpărată, la rugămintea mea, de domnul Alexandru Antonache. Ce părere aveţi de faptul că seria coliţei (1234) este aceeaşi ca a piesei transmise de Romfilatelia agenţiilor de presă şi postată mai sus??! O fi de bine sau de rău?
UPDATE
Iată imaginile timbrelor şi coliţelor din seria "Istoria regalităţii-Mihai I" care, aşa cum spuneam, a apărut la 25 octombrie 2014.
![]() |
Minicoala de 8 timbre şi o vinietă |
![]() |
Coliţa dantelată |
![]() |
Coliţa nedantelată |
![]() |
Ştampila Prima Zi |
Interesantă observația privind colita nedantelată și coincidența cu numărul colitei ilustrată pe comunicatul și pliantul emise de Romfilatelia. Tot atât de interesant este faptul că eu le-am cumpărat de la magazin și la mine se află cea cu numărul următor 1235, așa cum se poate vedea pe blogul meu alexant100blogspot.com
RăspundețiȘtergere