miercuri, 24 septembrie 2014

Fructele şi fauna în varianta Romfilatelia

Una din postările anterioare (clic pentru a o vedea) am încheiat-o cu următoarea frază: “În ceea ce priveşte ilustratele maxime realizate de furnizorul român de produse filatelice vă cer îngăduinţa de a reveni cu unele aprecieri peste câteva zile, după ce mă voi documenta mai bine asupra lor.” Documentarea am încheiat-o, iar concluzia este cea la care mă aşteptam: cele patru piese nu sunt, de fapt, ilustrate maxime. Iată de ce.

1. Pentru realizarea produsului de mai jos s-a folosit o carte poştală a cărei imagine reprezintă o veveriţă. Lucrurile par în regulă, există chiar şi concordanţă triplă de imagine, dar fotografia se intitulează “Veveriţă roşie mâncând o nucă / alună într-o pădure din zonă de munte(Red Squirrel eathing a nut in a mountain forest). O puteţi vedea aici. Prin obliterarea la Bucureşti, cu ştampila Prima Zi, nu se realizează concordanţa de loc. Păcat, pentru că erau atâtea posibilităţi de a folosi o imagine cu veveriţe din parcurile bucureştene! N-a fost să fie! Pentru viitor, sugerez Romfilatelia să ia în considerare şi această imagine (clic). Glumesc, desigur.
Veverita


2. Mistreţul este imaginea ilustratei următoare. Nici aici nu avem o ilustrată maximă pentru că, din nou, nu se respectă regula concordanţei de loc. Pentru detalii, vizionaţi această pagină de internet (clic). Ce frumos ar fi fost dacă, pentru această marcă poştală, s-ar fi realizat o ştampilă Prima Zi într-o localitate din Maramureş! Din nou, n-a fost să fie!!
Mistret


3. Pentru cartonul-suvenir ce reprezintă ursul brun am găsit imaginea într-un foarte interesant şi documentat “Fotoreportaj în Munţii Carpaţi” postat pe internet. Clic aici. Aşadar, nici acum nu avem concordanţă de loc. Ar fi trebuit ca obliterarea să se fi realizat la Oficiul Poştal din oraşul Broşteni - Vatra Dornei. Nici acum, n-a fost să fie!!!
Urs


4. Piesa care urmează ar fi putut fi o ilustrată maximă frumoasă, dacă imaginea ei ar fi reprezentat numai graurul. Prin adăugarea, prin prelucrare computerizată, a celor câteva boabe de struguri, cartea poştală devine un montaj. Sincer să fiu n-am idee de ce realizatorul cărţii poştale a procedat astfel, întrucât în celelalte ilustrate nu apar fructele de pe timbru!! Ca fapt divers, observaţi cât de caraghios arată ştampila aplicată pe această carte poştală? La fel şi în cazul celor reprezentând mistreţul şi ursul!? Dacă ar fi să am un cuvânt de spus în privinţa regulilor maximafiliei, înclin să accept montajul dar să elimin asemenea obliterări! Are cineva de la Romfilatelia simţul penibilului?
Graur

Venind vorba de cărţi poştale ilustrate pe care se reproduce un grupaj de mai multe imagini, ce părere aveţi de următoarea piesă? Pentru a vedea sursa daţi clic aici.


Mie îmi place şi poate regulile maximafiliei se vor modifica cândva şi vor permite folosirea unor suporţi de acest fel pentru realizare ilustratelor maxime. Mă tem însă că, şi atunci, Romfilatelia va reuşi să inventeze ceva care să încalce regula!

Paginile de internet pe care am găsit cele trei imagini (veveriţa, mistreţul şi ursul) au constituit documentare mea. Prin menţionarea lor în această postare am dorit să arăt locul în care au fost făcute fotografiile respective şi, nicidecum, nu am sugerat că machetatorul cărţilor poştale ilustrate a descărcat imaginile direct de pe internet.


Să auzim de bine!
Alex M





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu