Exponate de maximafilie

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Columna lui Traian oglindită pe întreguri poştale (III)

- Pentru a revedea primele două părţi, inclusiv concepţia în care este realizat exponatul (planşa 1), daţi clic aici şi aici.
- Prin intermediul basoreliefurilor reprezenate pe Columna lui Traian, în postarea anterioară am urmărit scenele din Episodul 3 al Actului 1 din Primul Război Daco-Roman. În drumul lor spre Sarmizegetusa, trupele romane şi-au croit drum prin pădure şi au executat lucrări de fortificaţii. A apărut şi primul prizonier dac, semn că forţele dacilor sunt tot mai aproape. Apoi au trecut munţii şi s-au regrupat în aproprierea zonei de luptă.
- La sugestia unui vizitator al blogului, a cărui părere o preţuiesc, de acum înainte voi posta şi imaginea mărită a basoreliefurilor de pe cărţile poştale, alături de planşele exponatului.
- În acest articol este prezentat Episodul4. Acesta se intitulează Traian învinge pe daci într-o  bătălie şi cucereşte o cetate. În Scena întâi a episodului, pentru care nu sunt imagini, romanii traversează o pădure şi se pregătesc de bătălie, iar în Scena a doua Traian învinge o armată a dacilor.

Pe planşa nr. 15 este reprezentată ultima secvenţă din Scena a doua, în care se vede Decebal, după ce a pierdut lupta. Basorelieful din imagine continuă cu prima secvenţă din Scena a treia a episodului. Romanii dau foc unei cetăţi, pe care dacii o părăsesc, iar Traian intră în cetate. Acţiunea este localizatâ în zona bătăliei de la Tapae.  
plansa15-ep4
Planşa nr. 15. Episodul 4, ultima secvenţă din Scena a doua şi Scena a treia, secvenţa întâi

Planşa nr.15 - detaliu;
1. Decebal, 2. Traian; 3. Cetate dacică; 4. Dacii părăsesc cetatea.

Cărţile poştale de pe planşa nr. 16 reprezintă secvenţa a doua  din Scena a treia. Ostaşii romani trec prin vad un râu de munte, în prejma unei cetăţi dacice, iar Traian se adresează soldaţilor legionari. 
plansa16
Planşa nr. 16. Episodul 4, Scena a treia, secvenţa a doua

Planşa 16 - detaliu
1. Râu; 2, Cetate dacică; 3. Traian vorbind trupelor

Planşa nr. 17 cuprinde ultima parte a secvenţei a doua, cu soldaţii romani ascultându-l pe împărat şi secvenţa a treia, în care Traian primeşte o delegaţie de comati, pe care îi respinge.
plansa17
Planşa nr. 17. Episodul 4, Scena a treia, secvnţele 2 şi 3
Planşa nr. 17 - detaliu
1.Traian; 2. Soli daci; 3. Castru

Planşa nr. 18 are cărţi poştale cu aceleaşi imagini ca în planşa precedentă, dar cu alt cod şi cu altă marcă fixă.
plansa18
Planşa nr. 18; Episodul 4, Scena a treia, secvnţele 2 şi 3

Cele două cărţi poştale de pe Planşa nr. 19 au în imagine ultima secvenţă a Scenei a treia, în care vedem solii daci, precum şi începutul Scenei a patra, cu trupele romane exploatând victoria obţinută pe câmpul de luptă.
plansa19
Planşa nr. 19; Episodul 4, Scena 3, secvenţa 4 şi Scena 4, secvenţa 1
Planşa nr. 19 - detaliu.
1. Soli daci; 2. Soldaţii romani distrug aşezările dacilor şi curăţă zona.

Planşa nr. 20 are cărţi poştale cu imagini asemănătoare celor de pe planşa anterioară.
plansa20



Să auzim de bine!
Alex M

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu