Exponate de maximafilie

miercuri, 25 iunie 2014

ŞI LA EI!

Sunt cunoscute erorile recente, unele foarte mari şi greu de acceptat dar niciuna asumată de autori, pe care Romfilatelia le-a făcut cu prilejul emiterii unor timbre poştale. Una dintre ele am semnalat-o aici (pe marca de 14,50 lei toţi lăutarii sunt stângaci), însă cea mai gravă este aceasta. Acum câteva momente am aflat, prin amabilitatea unui prieten, că emisiunea filatelică dedicată Senatului a fost retrasă de pe piaţă, datorită unor erori la reprezentarea Stemei acestuia. Mai concret, aripile vulturului... nu au pene!! Puteţi vedea eroarea atât pe cele două minicoli de 8 timbre cât şi pe mărcile folosite la ilustratele maxime postate aici. Este vorba de aripa dreaptă a vulturului (stânga cum privim). Îmi pare rău că nu am observat eu aceste greşeli!

Şi cum exemplul rău este contagios, iată că şi Poşta Franceză a greşit! La 18 iunie, în cadrul Expoziţiei bienale de filatelie Salonul Timbrului a fost pus în circulaţie un bloc de timbre, cu valoarea nominală de 20 de euro, intitulat Cérès 1849. Acest bloc aduce un omagiu primelor timbre Cérès 1 F puse în circulaţie în anul 1849.
1-1-1849

Blocul se compune din 10 mărci poştale Cérès, 1 euro de culoare purpurie şi 10 timbre de câte 1 euro de culoare cărămizie.
Bloc-1-franc-vermillon-001
Atenţie la timbrul al treilea din rândul doi
şi la timbrul al patrulea din ultimul rând!
Două timbre din bloc, câte unul din fiecare culoare, sunt tête-bêche, dar s-au inversat doar imaginile "Cérès", iar menţiunile de sub timbre "Barre", "Catelin" şi Phil@poste au rămas neschimbate (Elsa Catelin şi Jean-Jacques Barre sunt creatorii blocului). Faţă de această situaţie, Frédéric Meunier, directorul commercial şi de marketing al Phil@poste s-a apărat cu umor spunând că a dorit să continue tradiţia erorii. Astfel şi-a asumat cu eleganţă greşeala. La noi??!!

Sursa o găsiţi aici.

Să auzim de bine!
Alex M

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu