Exponate de maximafilie

sâmbătă, 26 iulie 2014

ILUSTRATE MAXIME–IN MEMORIAM

Emisiunea filatelică “In Memoriam, Eroii Neamului”, pusă în circulaţie vineri 25 iulie, ne aminteşte, acum când se împlinesc 100 de ani de la începerea Primei Conflagraţii Mondiale a secolului trecut, de luptele şi jertfele ostaşilor români din acest război, încununate în final de înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Seria se compune din trei mărci poştale, având valorile nominale de 1 leu, 3,60 lei şi…ghiciţi?..14,50 lei. Toate timbrele, dar mai cu seamă cel cu valoarea de 1 leu, au potenţial maximafil important. Iată timbrele seriei.

Val-1leu
Marca poştală de 1 leu are ca imagine Ordinul Militar Mihai Viteazul clasa 1, portretul Regelui Ferdinand I şi cel al generalului Alexandru Averescu, trei subiecte frumoase pentru ilustrate maxime.


Val-3-60lei
Pe timbrul de 3,60 lei este reprezentată Crucea Eroilor Neamului (Crucea de pe Caraiman).



Val-14-50lei
 Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti este imaginea mărcii de 14,50 lei

Stampila_PZ
Ştampila Prima Zi are ca imagine un fragment din crucea de pe Ordinul Mihai Viteazul şi s-a aplicat la Oficiul Poştal Bucureşti 37. 
Pentru a îndeplini condiţia concordanţei de loc am realizat ilustrate maxime folosind doar marca de 1 leu. Pentru celelalte mărci aşteptăm momentul potrivit.
Iată câteva din cărţile poştale maxime, realizări personale.
Ordinul_ MV-PB
Ilustrată maximă
Ordinul Militar Mihai Viteazul clasa 1;
Suportul este realizare personală şi este tipărit la
Lucky Superstar, Bucureşti
Acest ordin a fost instituit de Regele Ferdinand prin Înaltul Decret nr. 2968 din 26 septembrie 1916 care a fost completat în 21 decembrie același an, prin Înaltul Decret nr. 3249. Conform acestora, ordinul era organizat pe trei clase, se acorda “exclusiv pentru fapte excepţionale de război ofiţerilor care s-au distins în faţa inamicului” şi nu se putea conferi decât începând cu clasa a III-a. Decretul din septembrie preciza forma decoraţiei, în termeni foarte generali, iar cel din decembrie sublinia că vor fi precizate printr-un regulament condiţiile şi modalităţile de conferire. În timpul Primului Război Mondial s-au acordat 16 ordine clasa I, 12 clasa a II-a şi 336 clasa a III-a, dintre acestea din urmă 43 fiind pentru decorarea unor unităţi militare.


Ferdinand_Cultul-eroilor-PB
Ilustrată maximă Regele Ferdinand I
Ferdinand_Cultul-eroi-verso-PB
Ilustrată maximă Regele Ferdinand I - verso
Ferdinand a devenit rege al României la 10 octombrie 1914  în urma morții unchiului său regele Carol I. A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern. Alegerea sa de a lupta de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în România să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”.



Averescu_foto-MMN-PB
Ilustrată maximă Generalul Alexandru Averescu 
Suportul este realizare personală, după o fotografie
aflată în arhiva Muzeului Militar Naţional
şi tipărit la Full Color Bucureşti
Alexandru Averescu  (1859 – 1938) a fost una dintre cele mai cunoscute personalităţi româneşti de la începutul secolului al-XX-lea, comandant şi teoretician militar. Îşi datorează renumele, în primul rând, faptelor sale de arme pe câmpurile de luptă ale Războiul pentru Întregirea Neamului, legându-şi numele de strălucitele bătălii de la Mărăști și Oituz (1917), în care a condus Armata a II-a. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Să auzim de bine!
Alex M








2 comentarii:

  1. Felicitări pentru maximele realizate! Salutari din partea filateliștilor bârladeni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc, sunteţi foarte amabil. Pentru mine activitatea filateliştilor din Bârlad constituie un exemplu. Vă doresc mult succes, în continuare.

      Ștergere