Minicoala de 8 timbre şi o vinietă |
Cu acest prilej au fost realizate şi trei "produse speciale":
- Albumul filatelic (421 de exemplare), compus din blocul de 2 timbre şi plicul Prima Zi, ambele având unele elemente de folio aur;
- Timbrul de argint aurit (421 de exemplare). Se vinde "la pachet" cu un timbru nedantelat;
- Stampă Biserica Stavropoleos (227 de exemplare), pe care se găseşte un timbru dantelat obliterat cu ştampila Prima Zi şi un timbru nedantelat.
Asemenea produse fac, de mult timp, deliciul producătorului naţional de mărci poştale, pentru că se vând la preţuri de speculă şi condiţionat (vrei un bloc de două timbre? sau un timbru nedantelat? atunci ia şi un plic Prima Zi suflat cu aur sau o stampă, chiar dacă nu ai nevoie de ele).
Ştampila Prima Zi |
Ilustrată maximă "Naşterea Domnului" Concordanţă triplă de imagine |
Ilustrată maximă "Naşterea Domnului" Concordanţă triplă de imagine - verso |
Ilustrată maximă "Naşterea Domnului" Concordanţă de subiect |
În încheiere, un gând care nu-mi dă pace. Este oare creştineşte ca momentul naşterii Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie sărbătorită folosind aurul şi argintul? Eu cred că NU.
Să auzim de bine!
Alex M
Interesantă abordarea, constat însă că și biserica ortodoxă folosește icoane din argint sau poleite cu aur. Probabil au mers pe aceeași linie.Una peste alta, ar trebui mai multă modestie și pioșenie.
RăspundețiȘtergereDe acord, să auzim de bine !