Exponate de maximafilie

Se afișează postările cu eticheta Artă populară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Artă populară. Afișați toate postările

joi, 23 iunie 2016

24 iunie, Ziua Universală a IEI

IA, simbol al culturii identitare româneşti, este sărbătorită la nivel global - începând din anul 2013 – odată cu Sânzienele şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Îniţiativa aparţine comunităţii online “La Blouse Roumaine” (https://www.facebook.com/LaBlouseRoumaine10/), care promovează IA ca brand de ţară al României şi a propus ca ziua de 24 iunie 2013 să marcheze prima celebrare a IEI româneşti sub denumirea de ZIUA UNIVERSALĂ A IEI. 

Întâmplător sau nu, Romfliatelia a pus în circulaţie, la data de 22 iunie, o emisiune de mărci poştale denumită Ia Românească, tezaur naţional. Sunt patru timbre (nu şase cum se afirmă în comunicatul transmis presei), iar valoarea nominală a seriei este de 28 de lei. Negustorul nu se dezminte! 
- Timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei o prezintă pe Regina Elisabeta a României, care poartă o ie din Romanaţi, jud. Olt.
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei este reprezentată Regina Maria a României, purtând o ie din jud. Dolj.
- Marca poştală cu valoarea nominală de 4,50 lei are ca imagine pe Smaranda Brăescu (prima femeie paraşutist cu brevet din România), care poartă o ie din zona Muscel, jud Argeş.
- Doamna cântecului românesc, Maria Tănase, purtând o ie din Pădureni, jud. Hunedoara, este reprezentată pe timbrul de 16 lei.

Pe fiecare marcă poştală este reprezentat şi un model de ie din zona respectivă.
Timbrele sunt machetate în coli de 20 de mărci poştale şi minicoli de 4 cu manşetă ilustrată. Tirajul total este de 50.720 de timbre, din care poşta primeşte 28.000. 

Minicolile emisiunii

Ştampila prima zi

Cu prilejul acestei emisiuni s-au realizat mai multe ilustrate maxime, unele sub egida AFB. 
1. Ilustrată maximă “Regina Elisabeta”. Cartea poştală folosită este o reproducere a unei ilustrate de epocă.


2. Ilustrată maximă “Regina Maria”


3. Ilustrată maximă “Smaranda Brăescu”. Este realizată sub egida AFB, de dl. dr. Ioan Daniliuc.


4. Ilustrată maximă “Maria Tănase”. Şi această ilustrată maximă este realizată sub egida AFB.


***
Cred că este o întâmplare apariţia acestei serii cu două zile înainte de 24 iunie. Afirm acest lucru, întrucât în comunicatul de presă, precum şi pe pagina de internet http://romfilatelia.ro/ro/ia-romaneasca-tezaur-national/ nu se aminteşte, nici măcar în treacăt, de apropiata sărbătoare a IEI. Textele publicate sunt în nota obişnuită: afirmaţii generale, fraze fără legătură între ele, cuvinte folosite incorect şi, sistematic, greşeli elementare. 


Să auzim de bine!
Alex M




vineri, 6 noiembrie 2015

Ceramica de Corund pe ilustrate maxime

Olăritul este o ocupaţie străveche ce se practică din vremuri seculare, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca neolitică, perioadă în care pe teritoriul României s-a dezvoltat o civilizaţie remarcabilă. Ceramica de Corund este specifică localităţii Corund din judeţul Harghita. După ce lutul s-a frământat bine cu puțină apă și s-a curățat de impurități, se taie fâșii și se modelează pe roata de olărit până ce capătă forma dorită, apoi se lasă câteva zile la zvântat înainte de a se băga la cuptor. Prealabil arderii în cuptor vasele se decorează cu ajutorul unei penițe fabricate din pană de gâscă, corn de vită sau metalică. Vasele aparținând acestei culturi sunt pictate, de meşterii populari, cu desene florale şi zoomorfe stilizate. Ceramica de Corund este prezentă în diferite forme cromatice: albă, maro, albastră (cobalt) sau multicoloră.
Surse: http://www.traditii.ro/ceramica-corund-albastru.php
          https://ro.wikipedia.org/wiki/Ceramic%C4%83_de_Corund

Arta ceramicii din zona Corund a fost oglindită pe mărcile poştale ale emisiunii "Tradiţii -ceramica de Corund, judeţul Harghita" introdusă în circulaţie la data de 20 decembrie 2013 şi alcătuită din patru timbre cu valorile nominale de 3,30 lei, 3,60 lei, 5,00 lei şi 8,10 lei. Acestea ilustrează obiecte din ceramică de Corund, în ordinea: farfurie, cană, fructieră şi vază. Fiecare marcă poştală are, în fundal, reprezentări grafice ale motivelor care decorează vasele respective. Clic aici pentru imagini.

Ilustratele maxime le-am realizat folosind ştampila prima zi, pe care am avut-o la dispoziţie la OP Bucureşti 37. Am ales această cale întrucât colecţia de ceramică a Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti cuprinde aproximativ18.000 de piese reprezentative din cele aproape 200 de centre de olărit din România, printre care şi Corund. Citiţi mai multe aici. Astfel am îndeplinit cerinţa concordanţei de loc. Cărţile poştale folosite ca suport sunt tipărite la FullColor, Bucureşti.
Ştampila prima zi


Farfurie
Ilustrată maximă "Farfurie din ceramică de Corund"

Cana
Ilustrată maximă "Cană din ceramică de Corund"

Fructiera
Ilustrată maximă "Fructieră din ceramică de Corund"

Vaza
Ilustrată maximă "Vază din ceramică de Corund"
Să auzim de bine!
Alex M


luni, 29 iunie 2015

Ilustrate maxime din Maramureş

Trebuie să mărturisesc că aştept cu interes emisiunile filatelice din ciclul "Descoperiţi România" pe care furnizorul român de produse filatelice le pune în circulaţie cam de două ori pe an. Despre prima serie am scris aici. La data de 4 iulie 2014 a fost pusă în circulaţie a doua parte din acest ciclu, care este dedicată Maramureşului. Emisiunea se compune din patru mărci poştale, machetate în coală de 32 de timbre, minicoală de 5 timbre + 1 vinietă şi bloc de 4 timbre. Au fost realizate şi patru aşa zise ilustrate maxime (obliterarea s-a făcut cu ştampila prima zi care s-a aplicat la Bucureşti). Boală incurabilă la Romfilatelia. Valorile nominale şi imaginile timbrelor sunt următorele:
- 2,00 lei, Turnul Ştefan din Baia Mare;
- 3,30 lei, Troiţa din Berbeşti;
- 8,10 lei, Biserica de lemn din Sat Şugatag;
- 14,50 lei, Cimitirul Vesel din Săpânţa.
Minicolile de 5 timbre şi o vinietă
Cu fiecare marcă poştală am realizat ilustrate maxime. Pentru obliterare am apelat la oficiile poştale din localităţile în care se găsesc obiectivele reprezentate pe timbre. Cărţile poştale ilustrate au fost tipărite la Lucky superstar, Bucureşti.

1. Turnul Ştefan este turnul-clopotniță al fostei biserici parohiale cu hramul "Sfântul Rege Ștefan" din Baia Mare. Prima atestare documentară a acestei biserici, de rit romano-catolic, datează din 1347, însă construcția a fost inaugurată oficial abia în 1387. Turnul este construit din piatră masivă şi a fost ridicat la inițiativa principelui Ioan de Hunedoara. Construcția turnului începe după anul 1446, fiind finalizată abia în 1468.
Obliterarea s-a făcut cu ştampila de zi de la Oficiul Poştal Zonal Baia Mare (fost OPRM), la data de 16.08.2014 (în calendarul romano catolic Sfântul Rege Ştefan este prăznuit la 16 august). S-a realizat astfel atât concordanţa de loc, cât şi o frumoasă concordanţă de timp. 


Turnul-Stefan1_fata
Ilustrată maximă "Turnul Ştefan"

2. Troiţa (Crucea) din Berbeşti este unul din monumetele impunătoare existente la intrarea în această localitate. Există mai multe legende cu privire la cei care au ridicat Crucea. Troița mai este numită a Rednicenilor, o familie de nobili din Giulești și se presupune că a fost construită cu ajutorul episcopului Atanasie Rednic în secolul al XVIII-lea.
S-a aplicat ştampila de zi a Agenţiei Poştale Berbeşti, din data de 14.08.2014 (dată folosită pentru a marca Adormirea Maicii Domnului, marea sărbătoare a Creştinătăţii).

Troita1-fata
Ilustrată maximă "Troiţa din Berbeşti"

3. Biserica de lemn din sat Şugatag datează din anul 1642 şi are hramul Sfânta Cuvioasă Paraschieva. A fost construită din lemn de stejar, pe temelia unei alte biserici şi se încadrează în tipologia bisericilor de lemn maramureșene: streașina dublă în dreptul naosului și pronaosului, turnul cu foișorul scos în afara profilului de bază și cu un coif prelungit în opt ape. Interiorul are ancadramentul ușii naosului bogat decorat, iar iconostasul se distinge prin ușile sale deosebite. Unele fragmente ale picturii interioare se păstrează în naos, respectiv în altar (sfinții părinți). Dintre icoanele păstrate se pot menționa cea a hramului „Cuvioasa Paraschieva”, realizată, semnată și datată de către zugravul Vișovan Gheorghe în anul 1785 și cea a Sfântului Nicolae. 
Obliterarea s-a făcut în ziua de 14.10.2014 (hramul bisericii), la Ghişeul Poştal Sat-Şugatag.

Biserica-Sugatag
Ilustrată maximă "Biserica de lemn din Sat-Şugatag"

4. Cimitirul Vesel din Săpânţa este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
Obliterarea: ştampila de zi a Ghişeului Poştal Săpânţa, având data de 14.08.2014. Am ales această zi, pentru că în perioada 14-16 august 2014 a avut loc a 5-a ediţie a festivalului "Drumul Lung spre Cimitirul Vesel", eveniment care se desfăşoară, în fiecare an, la Săpânţa. 

Sapanta
Ilustrată maximă "Cimitirul Vesel din Săpânţa"

Sursa de documentare o constituie "ro.wikipedia.org"


Să auzim de bine!
Alex M

vineri, 19 iunie 2015

Ilustrate maxime din Horezu

 Putem afirma că anul 2014 a însemnat pentru filatelia românească „Anul Horezu".  Astfel. nu mai puţin de patru emisiuni filatelice, puse în circulaţie în ultimele cinci luni ale anului, conţin mărci poştale cu subiecte specifice zonei respective!! Cred că este un „record" chiar şi pentru Romfilatelia.
Senzaţia mea este că, în această Societate, pentru fiecare emisiune filatelică se stabileşte câte o persoană, mereu alta, responsabilă de emiterea şi punerea în circulaţie a timbrelor. Altfel spus, nu ştie dreapta ce face stânga! Aşa se „justifică" şi faptul că Romfilatelia nu are absolut nicio viziune, fie ea şi pe termen scurt, asupra a ceea ce trebuie făcut în domeniul de care răspunde (în faţa cui oare?) şi pe care ar trebui să-l gestioneze spre binele şi în interesul Poştei Române şi al Filateliei. Totodată, se confirmă, încă odată, şi faptul că Legea nr. 187/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, prin cele două articole 471 şi 472 ce se referă la „Emiterea şi comercializarea timbrelor şi efectelor poştale”, nu rezolvă nimic din acest domeniu, fiind de o superficialitate înspăimântătoare. În aceste condiţii, conducerea Romfilatelia lucrează după cum o duce capul. Şi vedem acum una din consecinţe.

Dar să revenim la subiectul postării. 
1. La data de 8 august 2014 a fost pusă în circulaţie emisiunea „România în patrimoniul cultural imaterial UNESCO". Am prezentat această emisiune aici. Cu timbrul coliţei dantelate (valoare nominală 9,10 lei, reprezentând ceramică de Horezu) am realizat la acel moment o ilustrată maximă. Pentru obliterare am folosit ştampila prima zi. Vă prezint acum o altă piesă, pentru care am solicitatat aplicarea ştampilei de zi de la Oficiul Poştal Horezu, unde am găsit sprijin total din partea domnului diriginte. În perioada 5-7 iunie 2015 Primăria oraşului Horezu a organizat a 45-a ediţie a Festivalului Ceramicii Populare Româneşti „Cocoşul de Hurez ̋, aşa că ştampila a fost aplicată la data de 05.06.2015, realizându-se şi o bună concordanţă de timp. Cartea poştală a fost tipărită la Lucky superstar, Bucureşti.
Cocosul-Hurezi1

2. În seria de timbre „300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni" apărută la 16.08.2014, valoarea de 5 lei reprezintă o Icoană de la Sfânta Mănăstire Horezu (clic aici pentru detalii). Urmeză să realizez o ilustrată maximă folosind acest timbru şi ştampila de zi a OP Horezu.

3. La data de 29 august 2014 a fost lansată emisiunea filatelică „Descoperiţi România, Oltenia". În cadrul acesteia, două timbre au imagini legate de zona Horezu.
Sfânta Mănăstire Horezu.
Valoare nominală 4,30 lei. 
Ceramică de Horezu.
Valoare nominală 4,50 lei.

3.1 Ilustrată maximă „Sfânta Mănăstire Horezu". 
Obliterarea s-a  făcut cu ştampila de zi a OP Horezu, la data de 21.05.2015 când s-au prăznuit Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi a fost hramul bisericii Mănăstirii. Cartea poştală: C.P.CS., Editura Meridiane, nr. 9261.
Manastirea-Horezu_1


3.2 Ilustrată maximă „Ceramică de Horezu. Farfurie".
OBL: Ştampila de zi, OP Horezu, 05.06.2015. 
CPI: Tipărită la Lucky superstar, Bucureşti.
Farfurie-cocos


3.3 Ilustrată maximă „Ceramică de Horezu. Ulcior".
OBL: Ştampila de zi, OP Horezu, 05.06.2015. 
CPI: Tipărită la Lucky superstar, Bucureşti.
Ulcior

4. În „Emisiunea comună România-Azerbaidjan", pusă în circulaţie la 19.12.2014, timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei are ca imagine tot o piesă din ceramică de Horezu (ulcior). Nu am realizat, încă, ilustrate maxime cu marca respectivă. 
Dacă veţi dori vreodată să obţineţi informaţii despre această emisiune accesând pagina de internet a Romfilatelia nu veţi reuşi. La secţiunea „Mărci poştale / Colecţii anuale / 2014" seria respectivă lipseşte. Motivele le intuiesc dar, din jenă, nu le spun acum.



Să auzim de bine!
Alex M

luni, 19 mai 2014

ILUSTRATE MAXIME DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR (II)

Partea întâi o găsiţi aici
6. Muzeul Municipiului Bucureşti
Muzeul îşi are începutul în hotărârea Consiliului Comunal al Primăriei Bucureştilor, de la sfârşitul lunii iunie 1921, prin care s-a propus înfiinţarea unui muzeu comunal. În 10 decembrie 1956 muzeului ii este atribuit Palatul Şuţu, iar pe 23 ianuarie 1959 are loc redeschiderea pentru public a Muzeului de Istorie a oraşului Bucuresti. Palatul Şuţu  a fost  reşedinţa somptuoasă a marelui postelnic C. Grigore Şuţu şi a fost ridicat la 1833 de arhitecţii Johan Veit si Konrad Schwink.
Palatul-Sutu


7. Muzeul Curtea Veche
Este un muzeu în aer liber din Bucureşti, inaugurat în aprilie 1972,  situat pe locul ruinelor Curţii Vechi. Muzeul păstrează vestigiile fostei Cetăți de Scaun a Bucureștiului care au rezistat timpului, catastrofelor naturale și intemperiilor. Majoritatea urmelor fostei Cetăți de scaun a Bucureștiului au fost scoase la iveală prin săpăturile arheologice din 1953. Între 1967-1972 au urmat alte săpături arheologice, acestea scoțând la iveală noi vestigii istorice.
Curtea-Veche


8. Muzeul Arheologic Adamclisi, Jud. Constanţa
Inaugurat în anul 1977, muzeul este format din trei obiective: Monumentul triumfal Tropaeum Traiani (cercetat de Grigore Tocilescu, O Benford si G. Niemann, intre anii 1882 – 1895), cetatea omonimă (datată in secolul al II-lea) si muzeul de sit. Compusă ca un lapidarium, clădirea muzeului cuprinde si numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate şi împrejurimi.
Muzeul Adamclisi

Muzeul Adamclisi2Muzeul Adamclisi1















9.Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu
Muzeul Naţional Brukenthal este cel mai mare muzeu din SE Europei, datorită în primul rând vastelor colecţii aflate în patrimoniul instituţiei. Muzeul este situat în centrul istoric al oraşului Sibiu şi este alcătuit din Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei şi Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare. Muzeul Brukenthal este primul muzeu deschis oficial în Romania, în anul 1817, la acea vreme având 1090 de picturi din colecţia baronului Samuel Brukenthal.


Palatului Brukenthal este situat în centrul istoric al oraşului, fiind unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România. A fost construit între anii 1778-1788 şi a fost destinat, iniţial, să fie reşedinţa baronului Brukenthal şi spaţiu pentru colecţiile acestuia.

Ilustrată maximă "Zodia Balanţei". MP: Timbrul cu valoarea nominală 0,50 lei din seria "Zodiac II" (2011); CPI: Ilustrată folosită ca bilet de intrare; Obl. Ştampila de zi OP Sibiu 1, din data de 10.10.2012.

Ilustrată maximă "Zodia Balanţei" (verso)
10. Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Sibiu
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA este situat în rezervaţia naturală Dumbrava Sibiului. Muzeul în aer liber este organizat pe o suprafaţă de 96 de hectare, din care 40 sunt ocupate de expoziţia de bază, cea mai mare expoziţie etnografică în aer liber din Europa. A fost Inaugurat în anul 1963 cu denumirea Muzeul Tehnicii Populare.Muzeul deţine în prezent peste 400 de monumente de arhitectură şi tehnică populară şi un imens patrimoniu de obiecte cu caracter etnografic. Foarte apreciate sunt colecţiile de mori, 
bisericile de lemn sau gospodăriile tradiţionale.


Muzeul-Sibiu
Moara de tip roman (angrenaj de transmisie) şi cu admisie inferioară din Dăbâca, judeţul Hunedoara, datând, conform inscripţiei de pe fruntar, din anul 1848. Este primul monument recostruit în muzeu.

11. Muzeul Ceasului, Ploieşti
Muzeul Ceasului din Ploieşti este unicul muzeu de acest fel din România și cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat mai întâi într-o sală din Palatul Culturii, până când, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu atât de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost adaptată noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972.


Ceas de voiaj cu sonerie, sec. XIX; SZ Ploieşti 1 17.05.2013 < Carriage clock, 19th century with Ploieşti stampmark 17.05.2013
P2_3,10L-Ceas-001P2_1,40L-Ceas1

















12.Muzeul Judetean Argeş

Înfiinţat în anul 1928, Muzeul Judetean Argeş este o instituţie complexă, cu mai multe secţii, unde se desfăşoară o susţinută activitate muzeistică şi de cercetare ştiinţifică.


Muz-jud-AG_sectii-ist si -st naturii
Clădirea în care funcţionează Secţia de Istorie
 şi cea de Ştiinţele Naturii ale muzeului

************************************************************

Cum spuneam în primul articol dedicat acestui subiect, realizările din domeniul maximafiliei pe tema “Muzeele din România şi patrimoniul acestora” sunt numeroase şi nu-mi propun nicicum să fac o prezentare exhaustivă a lor. Cu regretul că poate n-am cuprins, în prezentările mele, cele mai semnificative unităţi muzeale închei subiectul, dar sper să revin anul viitor.

Alex M 








duminică, 18 mai 2014

ILUSTRATE MAXIME DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR (I)

Începând cu 1977, la data de 18 mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muzeelor, în scopul de a promova şi a aduce la cunoştinta publicului rolul muzeelor în dezvoltarea societăţii. Iniţiativa aparţine Consiliului Internaţional al Muzeelor, organism creiat în anul 1946.
În fiecare an, Ziua Internațională a Muzeelor este sărbătorită având o anumită temă, care vizează promovarea instituţiilor în societate. Aflată la a 34-a ediţie, evenimentul din acest an are tema: “Legăturile create de colecțiile muzeelor”.Sursa.
Filatelic, atât muzeele româneşti cât şi patrimoniul acestora sunt foarte bine reprezentate pe mărcile şi întregurile poştale. Iubitorii maximafiliei au creiat, şi ei, multe cărţi poştale maxime, bineânţeles în măsura în care au putut să procure suporţii şi obliterările necesare. Mai jos găsiţi câteva ilustrate maxime din colecţia mea.

1.Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti

 Muzeul Național de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țară şi a fost înființat în 1948, în fostul Palat Regal din Capitală.

Şt. Luchian, tabloul Safta florăreasa 
(ulei pe pânză)
1
N. Tonitza, Iarna în Bucureşti
         


















Th. Aman, Bătălia de la Giurgiu

I. Andreescu, Mesteceni la marginea bălţii

2. Muzeul Theodor Aman, Bucureşti

Muzeul "Theodor Aman" este cel mai vechi muzeu de artă din București și singura casă-document de epocă rămasă în picioare în Capitală. Realizată în stil neoclasic, între 1868-1869, construcția a fost făcută după indicațiile artistului, el fiind si autorul mobilierului, al picturii murale din hol şi al decoraţiunilor din interior şi exterior.

Th_Aman


3. Muzeul Naţional de Istorie a Romîniei
Este cel mai important muzeu al statului român şi funcţionează în fostul Palat al Poştei. Deține obiecte cu valoare istorică, descoperite pe teritoriul  României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană.
Muz-Nat_Istorie5
Muz-filatelic

Muz-Nat_Istorie2


4. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul este creația folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti (1880–1935) şi a fost inaugurat la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea(pentru public pe 17 mai 1936) fiind, în prezent, una dintre cele mai mari atracții turistice ale  Bucureştiului.

Muz-Satului3
Muz-Satului4-casa-berbesti

5.Muzeul Băncii Naţionale a României

Localizat în Centrul Istoric al Bucureştiului, în Vechiul Palat al Băncii Naţionale a României, Muzeul Băncii Naţionale găzduieşte o importantă colecţie numismatică, ce reflectă circulaţia monetară pe teritoriul României, de la monedele cetăţilor greceşti de pe ţărmul vest-pontic (sec. V î. Hr.), până la denominarea leului din anul 2005.
Palatul Băncii Naţionale a României

BNR_hol central-Sala de marmure
Sala de Marmură, vechea Sală a Ghişeelor,
care astăzi adăposteăte
Muzeul BNR 

BNR_aur-1928-20lei

Monedã din aur, de 20 de lei, emisã în anul 1928 şi dedicatã aniversãrii a 5 ani de la încoronarea,la Alba-Iulia, a regelui Ferdinand I si a reginei Maria. Se află în Muzeul BNR.


Va urma!
Alex M