Păsări de baltă pe ilustrate maxime ale Romfilatelia

Romfilatelia a pus în circulaţie, vineri 21 august, emisiunea filatelică "Păsări de baltă", compusă din patru mărci poştale, o coliţă dantelată şi un bloc (seria emisiunii şi coliţa dantelată) vândut împreună cu un plic prima zi la preţul de 231 lei. Aţi recunoscut cu siguranţă aşa numitul album filatelic, produs artificial creiat pentru a fi comercializat condiţionat şi la preţ de speculă. Au fost realizate, de asemena, şi patru ilustrate maxime ce se vând cu 53 de lei, şi acesta fiind un preţ nejustificat de mare!

Mărcile poştale ilustrează următoarele specii de păsări:

- Chira de baltă (Sterna hirundo), pe timbrul cu valoarea nominală de 3.30 lei;

- Pescăruşul cu picioare galbene (Larus michahellis), pe timbrul cu valoarea nominală de 4.30 lei;

- Ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta), pe timbrul cu valoarea nominală de 4.70 lei;

- Călifarul roşu (Tadorna ferruginea), pe timbrul cu valoarea nominală de 8.10 lei.

Pe timbrul coliţei nedantelate, cu valoarea nominală de 9,10 lei, este reprezentată lebăda de vară (Cygnus olor).

Machetarea s-a făcut în coli de 32 de timbre şi minicoli de 5 timbre + o vinietă.

Cele patru timbre ale emisiunii, cu vinietă

Coliţa dantelată

Ştampila prima zi

1. Chira de baltă (Sterna hirundo) este caracteristică zonelor umede costiere, dar şi lacurilor interioare cu apă dulce. Lungimea corpului este de 31-37 cm si are o greutate de 110-145 g. Anvergura aripilor este de circa 75-80 cm. Penajul este gri, iar ciocul roşu aprins cu vârful negru. Partea superioară a capului este neagră. Se hrăneşte cu peşte, insecte şi melci. 

Ilustrată maximă realizată de furnizorul român de servicii filatelice. 

Ilustrată maximă "Chira de baltă"

2. Pescăruşul cu picioare galbene (Larus michahellis) este o pasăre sedentară, întâlnită în apropierea bălţilor şi a lacurilor şi de-a lungul litoralului. Este adaptată foarte bine şi habitatului urban, unde profită de abundenţa hranei. Este definit de culorile gri-argintiu, alb, negru şi galben. Sub cioc se poate vedea o pată de culoare roşie. Tinerii au o coloraţie pestriţă de brun cu alb, cu ciocul şi picioarele închise la culoare. Lungimea pescăruşului cu picioare galbene este de 55-65 cm, anvergura aripilor de 1,3-1,5 m, iar greutatea de 750-1200 g.

Ilustrată maximă "Pescăruş cu pcioare galbene".
Realizare Romfilatelia

3. Ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta) este o pasăre specifică zonelor litorale, lagunelor cu apă sărată, deltelor şi mlaştinilor, bălţilor şi lacurilor cu apă mică din apropierea ţărmurilor. Este o pasăre rară, care necesită măsuri de conservare. In România poate fi intâlnită în Delta Dunării, pe ţărmul mării şi în apropierea lacurilor litorale. Specific acestei păsări este ciocul foarte fin si subţire, curbat in sus, de culoare neagră. Picioarele sunt lungi, de culoare gri-albăstruie. Lungimea corpului este de 42-46 cm, anvergura aripilor de 70-77 cm, iar greutatea de 250-400 g. Pentru a se hrăni, ciocîntorsul ţine ciocul subţire sub suprafaţa apei şi prin mişcări continue reuseşte să localizeze mici nevertebrate pe care le consumă.

Romfilatelia a realizat ilustrata maximă de mai jos.

Ilustrată maximă "Ciocîntors".

4. Călifarul roşu (Tadorna ferruginea) este o pasăre rară în România, motiv pentru care este protejat prin lege. Poate fi intâlnit în Delta Dunării şi foarte rar în lacurile din interiorul ţării. Preferă lacurile izolate, eventual cu insule, departe de prezenţa omului. Culoarea generală a penajului este cărămizie cu nuanţe mai deschise spre cap. Femela are capul alb, iar la mascul putem vedea un guler subţire de culoare neagră. Lungimea corpului este de 58-70 cm, anvergura aripilor de 1,1-1,35 m iar greutatea de 1,2-1,4 kg. Femela este mai mică decât masculul.

Călifarul roşu pe o ilustrată maximă realizată de Romfilatelia

Pentru documentarea acestui articol am folosit ca surse:
http://www.animale-salbatice.ro/pasari.html şi 

http://www.sor.ro/ro/pasari/Sterna-hirundo.html.

Ilustratele maxime pe care eu le-am realizat folosind mărcile poştale ale acestei emisiuni le voi prezenta ceva mai târziu, după câteva zile de vacanţă. 

Să auzim de bine!

Alex M

Ilustrate maxime cu plante medicinale. Continuare

În postarea anterioară am prezentat patru ilustrate maxime cu plantele medicinale ce sunt reprezentate pe timbrele seriei de mărci poştale "Trăieşte sănătos! Plantele medicinale, sănătatea casei tale!". Acum, iată alte trei ilustrate maxime care au ca imagine produsele obţinute din aceste plante, înfăţişate şi ele pe timbrele emisiunii respective: ceaiul de sunătoare, săpunul cu levănţică şi crema de gălbenele. 

1. Ilustrată maximă "Ceai de sunătoare". 
Marca poştală: 1,20 lei; 
Obliterare: ştampila prima zi; 
Cartea poştală ilustrată tipărită de Lucky Superstar.

2. Ilustrată maximă "Săpun cu levănţică". 
Marca poştală: 2,00 lei; 
Obliterare: ştampila prima zi; 
Cartea poştală ilustrată tipărită de Lucky Superstar.

3. Ilustrată maximă "Cremă cu gălbenele". 
Marca poştală: 2,40 lei; 
Obliterare: ştampila prima zi; 
Cartea poştală ilustrată tipărită de Lucky Superstar.

Să auzim de bine!

Alex M

Ilustrate maxime cu plante medicinale

În acest an emisiunea filatelică din ciclul "Trăieşte sănsătos" este dedicată plantelor medicinale şi a fost pusă în circulaţie la data de 8 august, având denumirea "Plantele medicinale, sănătatea casei tale!" Seria se compune din patru mărci poştale, care au ca imagini:
- Sunătoarea şi un pahar de ceai de sunătoare, pe valoarea nominală de 1,20 lei; 
- Lavanda şi un săpun cu lavandă, pe valoarea nominală de 2,00 lei; 
- Gălbenelele şi cremă de gălbenele, pe valoarea nominală de 2,40 lei; 
- Muşeţelul şi un bol de ceai (infuzie) de muşeţel, pe valoarea nominală de 14,50 lei. Veşnica şi inutila valoare fără de care Romfilatelia nu ar fi ea însăşi!! În răutate, bineînţeles.
Machetarea s-a făcut în coli de 32 de timbre, minicoli de 5 timbre + 4 viniete şi bloc de 4 timbre (o serie).
Trebuie menţionat şi faptul că prin aceste timbre se face reclamă unui lanţ de farmacii ce funcţionează în România şi care, oricum, îşi promovează imaginea foarte agresiv prin media. Se pare că situaţia prestatorului român de servicii filatelice nu este foarte bună, având în vedere tendinţa manifestată, mai ales în ultimul timp, de a alinia producţia de timbre la cererea instituţiilor dispuse să cheltuiască bani prin achizitionarea unei părţi din tiraj.

Blocul de 4 timbre al emisiunii

Gălbenele,minicoală de 5 timbre şi 4 viniete 

Ştampila Ptima zi

1. Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, ușor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii și înaltă până la 1m. Este răspândită pe păşuni, prin grădini sau la marginea drumurilor, întâlnindu-se din zona de câmpie până la cea subalpină, dar mai ales în zona deluroasă. În scop terapeutic se folosesc părţile aeriene ale plantei înflorite. Florile de sunătoare se culeg în zile uscate și însorite, din iunie și până în septembrie. Se usucă la umbră, în loc bine aerisit, întinse în strat subțire, pe hârtie sau pânză. După uscare, se păstrează în pungi de hârtie ori săculeți de panză, în locuri uscate și întunecate.

Sunătoarea reprezintă un remediu excelent în tratarea si vindecarea hepatitei cronice, hepatitei cronice evolutive, ulcerului gastric, colitei cronice. Ceaiul preparat din tulpinile florifere de sunătoare este foarte eficient pentru tratarea tusei, durerilor de stomac, răcelii, afecţiunilor ficatului şi rinichilor stimulând, totodată, şi circulaţia sângelui. Ca uz extern sunătoarea este apreciată datorită proprietăţii de a calma durerile şi de a cicatriza arsurile. Sunătoarea mai poate fi utilizată pentru tratarea durerilor de dinţi si inflamaţiilor gingiilor. Untul de sunătoare, preparat din flori de sunătoare şi untdelemn, se foloseşte în tratarea rănilor, bubelor, eczemelor şi arsurilor.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sun%C4%83toare

               http://www.sanatatecuplante.ro/plante-medicinale/plante-medicinale-s/193-sunatoarea-hypericum-perforatum.html

Ilustrată maximă "Sunătoare"..
Carte poştală realizată de dl. Ioan Daniliuc.

2. Lavanda sau levănţica (Lavandula angustifolia Mill., sin. Lavandula officinalis Chaix) este o planta aromatică și medicinală, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de 30–50 cm, frunze mici, înguste și flori albastre parfumate. Originară fiind din regiunile calcaroase și muntoase mediteraneene, la noi în țară crește cultivată și înflorește toată vara. În scopuri medicinale se recoltează numai florile, detașate de pe axul inflorescenței, sau toată inflorescența când corola nu este complet deschisă. După recoltare se usucă la umbră, în strat subțire, fără a fi presate. Levănţica are o mulţime de utilizări în aromaterapie, fiind întâlnită sub formă de tinctură, oţet, ulei aromatic şi săpun. În medicina naturistă ea este adjuvant în aritmia cardiacă, ameliorează oboseala, stresul, insomniile sau migrenele şi favorizează creşterea părului, fiind totodată folosită şi pentru întreţinerea corporală.

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lavandula_angustifolia

              http://www.romfilatelia.ro/marci/colectia.php?ContentID=885&Year=2015

Ilustrată maximă "Levănţică". Carte poştală realizată de dl. Ioan Daniliuc.

Ilustrată maximă "Lavandă (levănţică)", verso

3. Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt plante de cultură anuală, rar bianuală, înaltă de 40-80 cm, bogat ramificată, cu miros balsamic puternic. Gălbenelele pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Ele se pot utiliza sub forma de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti si produse cosmetice. In funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, măşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc). Preparatele fitoterapeutice din gălbenele sunt utile în afecțiunile hepatice și cele biliare. Principiile active din gălbenele se pretează pentru tratarea locală a plăgilor de diverse origini, a înțepăturilor de insecte, a degeraturilor și arsurilor, a infecțiilor localizate ale pielii, a plăgilor care se vindecă greu - plăgile atone -, în terapia acneei precum și pentru ameliorarea tenurilor uscate. Extractul din gălbenele este folosit în tratamentul pe cale naturală al giardiozei, iar după unii autori este util ca adjuvant în tratamentul ulcerului gastric și a celui duodenal.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/G%C4%83lbenele

Ilustrată maximă "Gălbenele".
Realizare personală. Carte poştală tipărită la FullColor, Bucureşti

4. Muşeţelul (Matricaria chamomilla L., sin. Chamomilla recutita L.) este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Este o plantã ierboasã, aromatã, rãspânditã în toate zonele de câmpie, pe pajişti, la margine de drum, în locuri însorite sau pe terenuri sãrate. De la muşeţel se recolteazã florile, în lunile mai şi iunie. Acestea pot fi folosite în stare proaspătă, dar compuşii activi îşi păstrează calităţile timp de un an, dacă sunt uscate într-un loc întunecos şi uscat. Muşeţelul se foloseşte în special la prepararea de infuzii şi extracte. Intră şi în componenţa unor preparate precum soluţii pentru ochi, sprayuri pentru gât, ape de gură şi tablete. Muşeţelul este utilizat de multă vreme pentru tratarea afecţiunilor digestive, iar studii recente au demonstrat calitatea uleiului esenţial de a calma inflamaţiile; în acelaşi timp, el are efect antidiuretic şi sedativ. Datorită acţiunii calmante, este adesea inclus în preparatele aplicate extern, pentru tratarea afecţiunilor pielii care produc mâncărimi puternice, cum este eczema.

Sursa: http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/musetel-matricaria-chamomilla-11472247/

Ilustrată maximă "Muşeţel".
Realizare personală. Carte poştală tipărită la FullColor, Bucureşti

Să auzim de bine!

Alex M

Columna lui Traian oglindită pe întreguri poştale (VIII)

 Postările anterioare: (I), (II), (III), (IV), (V), (VI) şi (VII)
Această postare are ca subiect prezentarea acţiunilor din episoadele 2 şi 3 ale actului 4 din Primul război daco-roman.
Episodul 2 se intitulează "Traian cucereşte o cetate puternic întărită". Din cele patru scene ale episodului, doar scenele 2 şi 4 sunt reprezentate în exponat, pe planşele nr. 36 şi 37. Pentru scena 1 şi scena 3 nu s-au tipărit cărţi poştale. 
Planşa nr. 36 cuprinde scena 2 a episodului, localizată în zona castrului Vârfu lui Pătru, despre care am vorbit aici. Se pare că acest castru este ultimul construit în primul război daco-roman.

 

Planşa nr. 36. Actul 4, episodul 2, scena 2 

Pl. 36-detaliu. 1. Romanii construiesc un castru de piatră; 2. Traian;
3. Prizonier dac; 4. Legionari romani defrişează pădurea.

Pe planşa nr. 37 este reprezentată scena 4, localizată în zona cetăţii Blidaru-Costeşti (705m). Aceasta este una dintre cele șase fortăreţe dacice din Munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Totodată, este cea mai impozantă lucrare de acest gen din zonă. 
Străjuind malul stâng al apei Grădiștei, fortificația de la Blidaru cuprinde, de fapt, două incinte unite între ele, având împreună șase turnuri puternice.

Mai întâi a fost înălţată incinta dinspre est, de forma unui patrulater neregulat. La colţuri au fost construite patru turnuri patrulatere. Intrarea în cetate se făcea prin turnul 1, din colţul sud-vestic. Este o poartă  „à chicane”. Odată dărâmată poarta de lemn, inamicul intrat în turn se izbea de peretele din spate al construcţiei şi era nevoit să cotească spre dreapta, spre o nouă  poartă, care dădea în cetate. Aici era aşteptat de luptătorii daci. Se consideră că Blidaru a fost şcoala militară unde dacii işi pregăteau oştenii. Tot în această fază a fost ridicat, pe versantul de sud-vest al înălţimii, un turn izolat, pătrat, iar la jumătatea sudică a platoului din interiorul cetăţii, un turn – locuinţă. Construcţia este datată după domnia lui Burebista. 

Ulterior a fost construită a doua cetate, alipită primei incinte. Pe laturile de nord-vest şi de sud-vest ale cetăţii, de pe faţa internă a zidului de incintă, pornesc alte ziduri perpendiculare pe el, ce întâlnesc în spate un zid care le uneşte, formând astfel încăperi patrulatere. Acestea aveau la bază un spaţiu de depozitare a proviziilor şi erau prevăzute, în partea superioară, cu platforme pe care puteau fi instalate maşini de război. 

În afara zidului cetăţii se află o cisternă construită cu mortar, în tehnica romană. Datarea fazei a doua de construcţie este mai târzie, foarte probabil anterioară celei de-a doua confruntări cu romanii. 

Sursa: http://www.mcdr.ro/?page_id=2779

Planşa nr. 37. Actul 4, episodul 2, scena 2  şi scena 3 secvenţa 1

În această scenă fortificaţia dacilor este atacată de legionari, a căror formaţie de luptă seamănă cu o broască ţestoasă (testudo). Fiecare soldat îşi acoperea capul şi umerii cu scutul, iar proiectilele inamicului cădeau la pământ fără să rănească pe cineva. Se observă, în partea de sus a scenei, emblema de pe scutul romanilor (fulgerul).

Pl. 37-detaliu. Romanii, făcând testudo, cuceresc cetatea
1. Trupe dacice; 2. Trupe romane; 3. Trupe romane (auxiliari) îndreptându-se
spre o nouă bază de atac (prima secvenţă din scena următoare). 

Episodul 3 al Actului 4 este intitulat "Traian cucereşte alţi munţi întăriţi cu ziduri"
Planşa nr. 38 cuprinde scena 2 a episodului: Romanii asaltează cetatea;  localizare: Costeşti.

Parte a complexului sistem de apărare din Munţii Orăştiei, cetatea de la Costeşti-Cetăţuie a fost construită între sfârşitul sec. II şi începutul sec. I (Î. C.), fiind cea mai veche dintre fortificaţiile dacice din zona respectivă. Cetatea este situată pe dealul Cetăţuia (514 m altitudine) și a fost reședința obișnuită a regilor daci. Un alt rol al ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa.

Vârful dealului a fost amenajat de către constructorii daci în terase, rezultând astfel un platou de formă elipsoidală, pe care au fost dispuse elementele de apărare: şanţuri şi valuri, ziduri de piatră cu turnuri la extremităţi şi turnuri de veghe. 

Primul sistem defensiv al cetății era un val de pământ care înconjura platoul superior al dealului și terasele de sub el. Valul de pământ nu se închidea complet, iar în dreptul porții capetele sale se petreceau unul peste altul formând o intrare „în clește”, care expunea flancurile atacatorilor. 

Zidul a fost construit doar în părțile în care panta era lină şi accesul mai ușor, fiind inspirat de construcțiile elenistice analoge. Tehnica de construcție a fost adaptată de daci la condițiile specifice ale Munților Orăștiei. Acest tip de zid a fost botezat de specialiști murus Dacicus (zidul dacic). Zidul avea cel puțin 3–4 m înălțime, era gros de 3 metri și era format din blocuri din calcar conchilic tăiate regulat (opus quadratum), având dimensini cuprinse între 60–80 cm lungime, 40–60 cm înălțime și 30–40 cm grosime.

Cetatea mai era protejată și de alte sisteme defensive, care erau fortificații mai mici. Astfel, un puternic bastion era pe drumul care urca în vechime la cetate şi un alt turn izolat se afla în spatele valului și era în prelungirea zidului din incintă.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_dacic%C4%83_Coste%C8%99ti-Cet%C4%83%C8%9Buie

Planşa nr. 38. Actul 4, episodul 3, scena 2  

Pl. 38-detaliu. Romanii asaltează cetatea. 1. Cetate dacică; 2. Luptător dac;
3. Dacii se repliază pe alt versant (spre Sarmizegetusa)

Planşa nr 39 cuprinde scena 4 a episodului 3 şi este localizată în aproprierea Cetăţii Sarmizegetusa, pe care o vom prezenta într-o altă postare.

Planşa nr. 39. Actul 4, episodul 3, scena 4
Avangarda romană a ajuns până la apeductele Sarmizegetusei 

Pl. 39-detaliu. 1. Curs de apă amenajat;
2. Amenajare hidrotehnică de captare a apei; 3. Cetatea Sarmizegetusa

Să auzim de bine!

Alex M