Exponate de maximafilie

Se afișează postările cu eticheta Ilustrate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ilustrate. Afișați toate postările

marți, 12 iulie 2016

Filatelie la Putna

Duminică, 10 iulie, s-au împlinit 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna. Puteţi afla lucruri foarte interesante despre „Mănăstirea cea dragă” a Sfântului Ștefan cel Mare accesând pagina de internet http://www.putna.ro/, de unde am preluat şi vă supun atenţiei următorul paragraf:
<<În Letopisețul anonim al Moldovei, se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui...”. Nu se precizează aici cum anume trebuia să se concretizeze această mulțumire, dar, având în vedere importanța pe care o acorda voievodul însuși acestei victorii, este de presupus că ea urma să fie pe măsura evenimentului. Lucrurile se lămuresc, de altfel, în Analele putnene și în Cronica moldo-polonă, unde, imediat după relatarea izbânzii de la Chilia, se menționează foarte lapidar că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”>>.

La această aniversare, Romfilatelia a pus în circulaţie emisiunea de mărci poştale Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani. Pentru detalii daţi clic aici.
Cu acest prilej, am avut parte şi de o surpriză plăcută. Ştampila prima zi a emisiunii a funcţionat la… Oficiul Poştal Putna. De asemenea, şi la emisiunea din 10 iunie dedicată Festivalului Internaţional de Teatru ştampila s-a găsit la locul evenimentului, la Sibiu. 
Sper ca fenomenul să fie ireversibil şi chiar să se perfecţioneze, prin alţi doi paşi care ar mai trebui făcuţi:
1. Pentru emisiunile poştale ce sunt compuse din timbre cu subiecte diferite să se confecţioneze ştampile prima zi potrivite fiecărui subiect. De exemplu, seria Sfintele Paşti din acest an are două timbre cu subiecte total diferite: unul reprezintă Icoana Răstignirii (ştampila emisiunii "se potriveşte"), iar celălalt are ca imagine aşa numitele flori ale Paştelui (pentru care ar fi fost necesară o ştampilă adecvată). 
http://filatelialmate.blogspot.ro/2016/03/ilustrate-maxime-cu-florile-pastelui.html
2. Ar trebui asigurat accesul tuturor doritorilor la ştampila prima zi, indiferent de locul unde aceasta funcţionează. Aici ar trebui să fie implicate:
            - Romfilatelia, care să publice, cu mult timp înainte, imaginile timbrelor, amprentele ştampilelor prima zi şi locul unde sunt puse la dispoziţia publicului.
            - Poşta Română, pentru stabilirea unui regim flexibil de utilizare a ştampilelor prima zi. În martie 2013 am sugerat Ministerului Comunicaţiilor o variantă în acest sens: 10 zile lucrătoare ştampila să rămână la OP respectiv, 30 de zile să fie la Oficiul Judeţean de Poştă şi, apoi, 3 luni la Centrala Poştei Române. Inutil să vă spun că nu am primit niciun răspuns!
Administraţiile poştale din multe state europene au adoptata un asemenea mod de lucru pe care îl consideră normal. În primul rând este o chestiune de respect faţă de cei care îndrăgesc filatelia!

Revenim la emisiunea noastră. Cu sprijinul total al doamnei Maria Cenuşă, diriginta OP Putna, am primit un plic şi o ilustrată, ambele francate cu timbrul de 3 lei al emisiunii şi obliterate cu ştampila prima zi. Vă mulţumesc foarte mult, doamnă!
Plic prima zi, realizat de OP Putna


Carte poştală ilustrată

Carte poştală ilustrată-verso

Romfilatelia a pus în vânzare două cărţi poştale maxime reprezentând Mănăstirea Putna, pe care le prezint în continuare.
1. Pentru prima piesă s-a folosit marca poştală de 3 lei, pe care este prezentată Mănăstirea (gravură acvaforte de Antoine Kaindl ,1927), alături de o icoană pictată în atelierele Putnei, înfăţişându-l pe Ştefan cel Mare, ţinând în mână macheta mănăstirii. Cartea poştală reproduce o litografie din anul 1851 (Vezi textul complet de pe spatele ilustratei).





2. A doua ilustrată maximă este realizată cu timbrul de 15 lei, cuprinzând imaginea actuală a Bisericii Mănăstirii, iar cartea poştală reproduce cromolitografia după acuarelă de Franz Xavier Knapp (1870).

* * *

Cele două cărţi poştale maxime sunt plăcute ochiului dar, în opinia mea, nu sunt perfecte, deoarece:
- ştampila prima zi nu are o imagine specifică subiectului emisiunii, fiind neexpresivă; 
- cărţile poştale folosite ca suport au imagini ale Mănăstirii din alte perioade faţă de cele de pe timbre.


Să auzim de bine!
Alex M








miercuri, 30 iulie 2014

CARNETUL FILATELIC ESTE DOAR...CARNET

Citind, la vremea lui, acest comunicat am sperat că "proiectul filatelic tematic" la care face referinţă va cuprinde, măcar, o marcă poştală prin care să se marcheze cei 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu. Ar fi fost normal şi logic!  În final a ieşit un "produs filatelic omagial", numit în această scriere şi "carnet" sau "carnet filatelic omagial", pe care îl prezint în continuare.
În stânga - portretul şi semnătura lui Corneliu Coposu
În dreapta - coperta carnetului 
Pagina "filatelică" a carnetului (stânga) şi cea cuprinzând
datele biografice ale lui Corneliu Coposu (dreapta)
Pagina "filatelică" din carnet conţine o marcă poştală (150 lei, apărută în anul 1996 în cadrul emisiunii Personalităţi '96) obliterată cu o ştampilă. 

Două cărţi poştale
tipărite pe una din paginile carnetului,
Spatele celor două cărţi poştale
Carnetul omagial are o valoarea sentimentală de necontestat şi se alătură celorlalte materiale din expoziţia unde a fost prezentat. Dar atât! Nimic nu-l defineşte ca având vreo legătură cu filatelia corectă şi competitivă, valoarea lui filatelică fiind 0 (zero) pentru că:
1.Timbrul folosit a fost scos din circulaţie la 1 ianuarie 2007, odată cu toate mărcile poştale care aveau valoarea nominală exprimată în lei vechi. Poate că dacă ar fi fost supratipărit şi repus în circuitul poştal alta ar fi fost situaţia.
2. Ştampila nu are caracter poştal şi probabil a fost folosită fără acordul Poştei Române. De altfel, Poşta nu mai este interesată de problemele filatelice de foarte mulţi ani.
Trebuie spus că societatea prestatoare de servicii şi produse filatelice pe teritoriul României a avut în vedere şi obţinerea unui profit concret de pe urma carnetului omagial. L-a scos la vânzare prin magazinele proprii, nu ştiu în ce tiraj, la preţul de 35 de lei.
Iată o ilustrată maximă cu marele om politic la care s-a folosit aceeaşi marcă poştală, dar respectând regulile filatelice de bază.


Să auzim de bine!
Alex M

sâmbătă, 12 iulie 2014

MAXIMAFILIE ŞI CARTOFILIE ÎN ELVEŢIA

1. Trenul de la 2.132 m deasupra nivelului mării
Cu prilejul aniversării a 125 de ani de la construirea căii ferate cu cremalieră Pilatus, Poşta Elveţiană a pus în circulaţie, la data de 30.04.2014, o marcă poştală cu valoarea de 1 F (pusă în vânzare în trei variante: ca un singur timbru, în bloc de 4 timbre, minicoală de 10 bucăţi), o ilustrată maximă şi două cărţi poştale cu aceeaşi imagine, una ştampilată, iar cealaltă neştampilată. S-au mai realizat obişnuitele plicuri Prima Zi, tot în trei variante, două plicuri neştampilate (C6 şi C5) şi un carton filatelic.
Ilustrată maximă realizată cu timbrul emisiunii
(concordanţă de imagine) şi obliterată cu ştampila Prima Zi
Calea ferată Pilatus este cea mai abruptă cale ferată cu cremalieră din lume, având panta medie de 35 % (pantă maximă 48%). Ea face legătura între localitatea Alpnachstad, pe malul lacului Lucerna, cu hotelul Pilatus-Kulm, unul din cele mai frumoase şi, probabil, bine clasificate hoteluri din Elveţia, situat în apropierea vârfului Esel al Muntelui Pilatus, la o altitudine de 2132 m.  Este calea ferată situată la cea mai mare altitudine din Obwalden și a doua din partea centrală a Elveției. Linia a fost deschisă la 4 iunie 1889, trenurile funcţionând cu abur, iar la 15 mai 1937 a fost electrificată. În prezent trenurile circulă în perioada mai-noiembrie, cu viteze de 9-12 km/h, la urcare, şi maxim 9 km/h, la coborîre. Capacitatea de transport este de 340 de persoane pe oră.

2. Aniversare la mare înălţime.
Societatea Filatelică din Biel este una dintre cele mai vechi din Elveţia. Ea a fost fondată în 1889, iar primul statut datează din 1891. În zilele de 14-15 iunie, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la fondarea societăţii, aceasta a organizat şi desfăşurat ediţia din acest an a Zilelor Aerofilateliei. A fost o expoziţie de aproximativ 140 de panouri dedicate, în cea mai mare, parte aerofilateliei şi cărţilor poştale vechi, cu imagini din regiunea Biel-Seeland. De asemenea, s-a organizat şi un Festival aerian a cărui vedetă a fost Patrouille Suisse, o formaţie de 6 avioane F-5 Tiger, aparţinând Forţelor Aeriene Elveţiene şi care  îşi serbează semicentenarul în acest an.
Carte poştală ilustrată "Zilele Aerofilateliei 2014"
Această ilustrată a fost pusă în circulaţie la 30.04.2014 şi se distribuie numai în interes filatelic (nu se găseşte la oficiile poştale). Imaginea reprezintă celebra Patrouille Suisse.
Datele de identificare ale ilustratei.
Marcă poştalăl imprimată, cu valoarea de 1 F
Despre timbrul imprimat puteţi citi aici. Ilustrata se poate procura neştampilată sau ştampilată. Ştampila aplicată este aceasta:

Să auzim de bine!
Alex M