O nouă emisiune de mărci poştale a fost pusă în circulaţie
azi 4 aprilie 2016. Ea este dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea
Academiei Române şi se compune dintr-un timbru de 5 lei, tariful pentru corespondenţă
internă (scrisoare neprioritară cu greutatea >500-1000g) şi o coliţă dantelată cu
valoarea nominală de 8 lei (corespondenţă internaţională, scrisoare prioritară
cu greutatea >50-100 g). Detalii despre această emisiune găsiţi aici.
Academia Română este cel mai înalt for de știință și de
cultură din România. A fost fondată la 1/13 aprilie 1866, cu denumirea de
Societatea Literară Română. Aceasta şi-a început activitatea la 1/13 august 1867, sub
numele de Societatea Academică Română. Noua instituţie a fost, de la începuturile
ei, reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc. Conform decretului
de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din
Moldova (3) şi Ţara Românească (4), cât şi din teritoriile româneşti aflate sub
stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania -3, Banat -2, Maramureş
-2, Bucovina -2), ţarist (Basarabia -3) şi otoman (din rândul aromânilor din
Peninsula Balcanică -2).
La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea
Academică Română a fost decretată instituție națională cu numele de Academia
Română, funcționând ca for al moralității și independenței științifice.
Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor și științei. De
atunci, Academia Română funcționează ca forum național recunoscut al cercetării
științifice, literare și de creație artistică.
La 9 iunie 1948 Academia Română devine Academia Republicii
Populare Române, iar la 21 august 1965 primeşte
numele de Academia Republicii Socialiste România.
După 1990 instituţia
și-a recăpătat numele de Academia
Română.
Prin lege şi statut, clic http://www.legex.ro/Legea-752-2001-27624.aspx
şi http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=101044, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari şi
corespondenţi şi 135 membri de onoare din care cel mult 40 din ţară. În prezent Academia Română are 82 membri
titulari, 79 membri corespondenţi (total 161), 36 membri de onoare din ţară şi
98 membri de onoare din străinătate (total 134).
Cu prilejul acestei emisiuni am realizat ilustrate maxime atât
cu timbrul emisiunii, cât şi cu marca poştală a coliţei. Obliterarea am făcut-o
cu ştampila prima zi, care a funcţionat la Oficiul Poştal Bucureşti 37. Cărţile
poştale ilustrate au fost tipărite la FullColor, Bucureşti.
1. Ilustrată maximă "Clădirea Academiei Române şi Zeiţa
Minerva"
Ilustrată maximă “Clădirea Academiei Române şi Zeiţa Minerva" |
Ilustrată maximă “Clădirea Academiei Române şi Zeiţa Minerva"-verso |
2. Ilustrată maximă "Clădirea Academiei Române şi Zeiţa Minerva"
Ilustrată maximă “Clădirea Academiei Române şi Zeiţa Minerva" |
Potrivit statutului, Academia Română are ca însemne sigla şi drapelul. Sigla este de formă circulară, şi o reprezintă pe Zeiţa Minerva în picioare, ţinând în mâna stângă lancea iar în dreapta Pământul, sub forma unei sfere deasupra căreia se află o Victorie înaripată; lângă Zeiţă este un scut pus astfel încât privitorul să nu vadă dintr-o dată chipul Meduzei şi bufniţa, simbolul antic al gândirii. Imaginea Zeiţei este înconjurată de inscripţia „Academia Română 1866“.
Sursa: http://www.curentul.info/2011/index.php/2011111865794/Cultura/Minerva-emblema-Academiei-Romane.html
3. Ilustrată maximă "Sigla Academiei Române"
Să auzim de bine!
Alex M
Salut. Am o gramada de timpre, serii complete, deparaiate si acestea din urma, stampilate si nestampilate, plus alte efecte filatelice.
RăspundețiȘtergerede unde se cumpara felicitarea 1. si 2. va rog, si la ce pret?
RăspundețiȘtergereCele două ilustrate maxime sunt realizate personal și nu sunt de vânzare.
ȘtergereCele două ilustrate maxime sunt realizate personal și nu sunt de vânzare.
Ștergere