Anul acesta, la 19 august, a fost pusă în circulație emisiunea de mărci poștale intitulată Flori protejate din România, formată din 4 timbre. Pentru realizarea unor ilustrate maxime am apelat la serviciile subunităților poștale din zonele în care se găsesc florile respective obținând, astfel, concordanța de loc optimă.
This year, on August 19, the issue
of postage stamps entitled Protected Flowers from Romania, consisting of 4
stamps, was put into circulation. In order to achieve Maximum Cards, I used the
services of the postal subunits in the areas where the respective flowers are
located, thus obtaining the optimal place concordance.
1. Pe timbrul cu valoarea
nominală de 1,90 lei este ilustrat Degetăruțul pitic alpin (Soldanella montana),
caracterizat prin cinci petale violete unite în formă de pâlnie, cu lobii
crestați, care crește în zonele muntoase. Plantele au 8-22 cm înălțime, fructul
fiind o capsulă. Înfloreşte în lunile mai şi iunie.
Această carte maximă are ca
imagine degetăruțul pitic alpin din Parcul Național Cozia.
Pentru obliterare am apelat la OP din localitatea Brezoi, jud. Vâlcea unde se
află Administrația Parcului. Mulțumesc domnului Ion Nuțu, dirigintele oficiului,
pentru ajutorul acordat!
This Maxi Card has as image the Alpine snowbell or Blue moonwor
(Soldanella oreodoxa) from Cozia National Park. For cancellation, I appealed to
the Post Office from Brezoi, Vâlcea County, where the Park Administration is
located. Thanks to Mr. Ion Nuțu, the director of the office, for his help!
2. Bujorul românesc (Paeonia peregrina), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, trăiește aproape exclusiv în Dobrogea. Mai este întâlnit și în poienile și marginile pădurilor din sudul Bucureștiului, precum și în Parcul Natural Comana și în Pădurea Troianu din județul Teleorman. Floarea, roșie, are mai puține petale decât bujorul de grădină și are frunzele mai adânc și mai dens sectate. Specia este protejată prin lege încă dinaintea celui de-al doilea război mondial.
Ilustrată maximă realizată la OP
Măcin. Este un bun prilej să mulțumesc doamnei diriginte a oficiului, doamna Adela
Mocanu, pentru amabilitatea cu care a răspuns solicitării mele!
Maximum illustration made at Postal Office Măcin, Tulcea County. It is a good opportunity to thank the head of the office, Mrs. Adela Mocanu, for the kindness with which she responded to my request!
Bujorul romînesc carte maximă la care am folosit ștampila PZE |
3. Pe mărcile poștale cu valorile
nominale de 3,30 lei și 19 lei sunt reprezentate Papucul doamnei (Cypripedium
calceolus) și, respectiv, Ghințura galbenă (Gentiana lutea). Cărțile
maxime cu imaginile acestor flori le-am obținut prin obliterare lor în Parcul
Național Ceahlău, la Gh.P. Ceahlău, prin amabilitatea domnului
Vasile Crețu, căruia îi rămân îndatorat!
3. The postage stamps with the nominal values of 3.30 lei and 19 lei are represented by the Lady's Slipper (Cypripedium calceolus) and, respectively, the Yellow Ghent (Gentiana lutea). The Maximum Cards with the images of these flowers were obtained by canceling them in the Ceahlău National Park, at Postal Office Ceahlău, Neamț County by the kindness of Mr. Vasile Creţu, to whom I remain indebted!
3.1 Papucul Doamnei este
o specie
foarte rară de orhidee. In toată Europa, este pe cale de dispariție și
este pe locul intâi pe lista plantelor protejate de lege. In România, Papucul
Doamnei este protejat incă din 1938, prin Decret Regal. Papucul doamnei are o
înălţime de 30-80 centimetri, frunze late, ovale şi flori mari la care petala
inferioară este transformată într-un fel de „vas” de culoare galben intens, în
timp ce cele laterale şi cea superioară sunt mai înguste şi de culoare roşu
închis sau brună.
3.2 Ghințura galbenă (Gentiana
lutea) este o plantă erbacee, perenă, care face parte din flora spontană
și ajunge până la 1-2 m înălțime. Tulpina este dreaptă, cilindrică, neramificată
și se termină cu un rizom puternic și lung în pământ. Frunzele sunt mari, opuse
și cu nervuri puternice. Florile, alungite, sunt dispuse la baza frunzelor, au
culoarea galbenă și câte 5-7 petale. Inflorește in lunile iulie și august.
Să auzim de bine!
Alex M